Moș Nicolae a ajuns, duminică (6 decembrie) după-amiază la copiii din Negreşti-Oaş. Acesta a sosit însoțit de Gașca Zurli.
Sute de copii, însoțiți de părinți sau bunici, au fost prezenți duminică la scena amenajată lângă Catedrala Ortodoxă pentru a cânta și a dansa împreună cu Gașca Zurli, care a oferit un spectacol de zile mari. După spectacol, copiii l-au vizitat pe Moș Nicolae, care îi aștepta lângă bradul împodobit din camera amenajată în sediul Primăriei Negreşti-Oaş.
Primarul Aurelia Fedorca i-a mulţumit Moşului pentru că a trecut pe la copiii din Negreşti-Oaş și le-a făcut tuturor o surpriză, au aprins împreună iluminatul ornamental de sărbători.