Alice Ardelean: „Mă bucur că am ridicat și aici în Germania o sală întreagă în picioare” (Video)

Alice1

Alice2

Alice3

Sătmăreanca Alice Ardelean a ieșit învingătoare în meciul de sâmbătă (7 noiembrie) seara în care a avut-o ca adversară pe Daniela Kortmann. Meciul a avut loc în orașul Castrop-Rauxel (Germania), în cadrul competiției German MMA Championship.

„Au fost trei reprize foarte sângeroase pentru adversara mea. I-am avut la colț pe Andre Balschmieter, Feri Bogdan și Murat Comart. A fost unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale serii”, spune Alice. Meciul a avut loc la categoria de 52 de kg.

„Am fost foarte lucidă tot meciul și am ascultat tot timpul indicațiile antrenorilor de la colț. Pentru acest meci m-am pregătit cu Franco De Leonardis, Sheila Gaff și Andre Balschmieter, Murat si Yakup Comart. Ei sunt oamenii care au contribuit la această impresionantă performanță, dar și managerul meu Harry Pelger care mă sprijină cu absolut tot. Sunt mandră că am reprezentat România cu succes … Sunt mândră că sunt româncă și că sunt sătmăreancă … Ardeleancă !!!!!!! În 16 aprilie am fost invitată din nou să particip la GMC, de către Promoter. Mă bucur că am ridicat și aici în Germania o sală întreagă în picioare. A fost un public minunat”, a declarat pentru Sătmăreanul Alice Ardelean.

În prezent, sătmăreanca noastră se antrenează în Germania la Pyranha MMA și la Tempel Fight.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.