De ce iubim tenisul?

flaviap

Finala feminină de la US Open a fost o poveste italiană de succes, scrisă de două veterane ale circuitului profesionist, Flavia Pennetta (33 de ani) și Roberta Vinci (32 de ani).

Dacă succesul Flaviei asupra Simonei Halep nu poate fi considerat o surpriză de proporții, în schimb, victoria Robertei in fața „monstrului” Serena Williams a fost o adevărată bombă atomică. Cine s-ar fi gândit că multipla câștigătoare de turnee de Grand Slam, care aștepta să-și treacă în cont al patrulea trofeu major al anului, va fi răpusă de subțirica Vinci? Poate doar împătimiții de pariuri pe tenis, cei care chiar au crezut cu adevărat în numele ei de învingătoare și care, în consecință, au făcut probabil o mică avere grație inspirației.

Cu stilul ei ușor vetust subliniat de obsedantul rever slice care amintește de Steffi Graf, dar și cum armele de dublistă imbatabilă – voleurile impecabil executate din apropierea fileului -, Roberta ne-a arătat că tenisul feminin nu va fi niciodată strivit sub talpa unei singure jucătoare, atâta vreme cât crezi cu adevărat în tine. Deși războiul cu Serena și-a cerut prețul în finală, când oboseala fizică și mentală și-a spus cuvântul, Roberta a ieșit din arenă cu zâmbetul pe buze, mulțumită că a redat sportului alb doza necesară de neprevăzut.

NovakD

 

Finala masculină de la Flushing Meadows a adus față în față doi titani, Novak Djokovic și Roger Federer, care ne-au delectat cu un tenis din altă galaxie pe parcursul a trei ore și 20 de minute de joc. Federer a pus în scenă un joc rafinat și variat, însă mobilitatea uluitoare a adversarului său i-a adus acestuia din urmă un nou succes major. Djokovic domină tenisul actual așa cum o făcea Federer în urma cu 8-10 ani, însă, în ciuda deselor victorii repurtate de sârb, acesta are mereu examene majore atunci când vine vorba de câștigarea unui trofeu de Mare Slem. Liderul mondial a fost solicitat serios de Andy Murray la Australian Open, apoi a pierdut Roland  Garrosul în fața lui Stan Wawrinka, pentru ca la Wimbledon să treacă din nou cu greutate de același Federer.

Dincolo de calitățile sale incontestabile de sportiv, Djokovic pare în momentul de față singurul tenisman capabil să gestioneze aproape de perfecțiune muntele de presiune care apasă pe umerii oricărui sportiv care își dorește să aibă performanțe de excepție. Băiatul care imita pe toată lumea în urmă cu 6-7 ani s-a transformat acum într-un bărbat puternic fizic și mental, dispus la orice sacrificii pentru a-și păstra fotoliul de lider. Pentru Djokovic clasamentul se termină la locul 1 în momentul de față, în vreme ce Federer, la 34 de ani, parcă nu mai este dispus să meargă până în foc pentru glorie. Roger rămâne însă pictorul acestui sport, poate singurul capabil să deseneze tușe incredibile care prin viață grație mâinilor sale unice.

Cu Federer într-o căutare continuă a perfecțiunii, cu Murray tot mai călit în lupte epice, cu Nadal în revenire de formă și cu Wawrinka tot timpul pregătit să speculeze un teren fertil, tabloul tenisului masculin actual este unul viu, în care dominația lui Djokovic rămâne autoritară, dar perfect digerabilă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.