Scandal la un hotel din Eforie Nord: Sătmăreni lăsați fără cazare și cu ochii în soare

hotel

Zeci de turiști veniți din toate colțurile țării, printre care și din Satu Mare, au avut parte luni, 3 august, de o surpriză cât se poate de neplăcută când au ajuns la Hotelul „Diana” din Eforie Nord la care trebuiau să fie cazați.

Cele 30 de familii din Satu Mare, Timișoara, Craiova și Ploiești nu au avut unde să se cazeze, deși au biletele plătite de mai multe luni.

Angajații de la recepția hotelului se spală pe mâini și spun că de vină sunt agențiile de turism prin care oamenii și-au făcut rezervările.

Pentru a împăca și capra și varza, reprezentanții hotelului au încercat să le găsească turiștilor locuri în alte unități hoteliere, aflate în alte stațiuni.

„Au fost ceva probleme care până la urmă s-au rezolvat. Toți turiștii au fost cazați la alte unități hoteliere pe care le avem în administrare. Noi avem hoteluri atât în Eforie Nord cât și în Eforie Sud. O parte dintre turiști au ajuns la noi prin agenții de turism iar alții și-au făcut rezervări online. S-a ajuns la o suprasolicitare la Hotelul Diana în condițiile în care avem alte unități aproape goale”, spune administratoarea Hotelului „Diana” din Eforie Nord.

„Sunt cazuri în care turiştii se plâng că nu fost cazaţi la ora 08.00, când au ajuns la hotel, deşi programul de cazare începe la 12.00. Dar sunt şi cazuri în care nu au fost cazaţi, deşi ei au plătit în avans cazarea. În acest caz, este vorba de o practică comercială incorectă, este o bătaie de joc a operatorului economic sau a agenţiei. Ne plângem că nu vin turişti. Păi cum să vină în condiţiile astea?”, a declarat pentru Mediafax președintele ANPC, Marius Dunca.

Șeful ANPC spune că, în urma verificărilor pe care le face, va stabili dacă vina aparţine agenţiei de turism, pentru că nu a virat banii către hotel la timp, sau dacă este vina operatorului economic, pentru că a vândut mai multe locuri de cazare decât dispune.

„Dacă agenţiile de turism au plătit la timp, iar turişii ajung şi nu au unde să se cazeze, operatorul economic este obligat să le ofere alternativă în aceleaşi condiţii pentru care ei au plătit sau în condiţii mai bune. În niciun caz, turiştii care au plătit cazare la trei stele nu vor putea fi cazaţi la două stele”, a spus preşedintele ANPC.

La această oră (16.15), Marius Dunca, împreună cu mai mulți inspectori din cadrul ANPC efectuează verificări la Hotelul „Diana” din Eforie Nord.

Vom reveni cu mai multe detalii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.