Doar 16 arbitri aleși din întreaga lume. Un sătmărean se află printre ei

Marian Halas, antrenor la CSM Olimpia Satu Mare, reprezintă România în corpul de arbitri al Campionatului Mondial de judo pentru seniori de la Baku, desfășurat în perioada 4–11 octombrie. Potrivit clubului sătmărean, doar 16 arbitri din întreaga lume au fost delegați la această ediție, iar Halas este singurul oficial român.

A doua participare la un Mondial de seniori

Pentru Marian Halas, nominalizarea de la Baku înseamnă a doua prezență în calitate de arbitru la un Campionat Mondial de seniori. Sătmăreanul spune că, până în prezent, doar alți doi arbitri români au mai oficiat la o asemenea competiție.

„Pentru mine este o nominalizare foarte importantă. Este al doilea Campionat Mondial de seniori la care particip în calitate de arbitru. Din România, până acum, doar alți doi arbitri au mai fost prezenți la o asemenea competiție. Mă bucur foarte mult de această participare și încerc să mă bucur de fiecare meci. Este o onoare să arbitrezi confruntările celor mai buni judoka din lume”, a declarat Marian Halas.

CSM Olimpia, reprezentată și pe tatami

Clubul sătmărean are reprezentare la Baku atât în arbitraj, cât și în concurs. Maidelines Gorguet, sportivă legitimată la CSM Olimpia Satu Mare, face parte din lotul României și va concura la categoria -78 de kilograme.

Delegația sportivă a României cuprinde opt judoka, șase băieți și două fete, potrivit informațiilor transmise de club.

La deschiderea oficială a competiției a participat și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, invitat de Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.