
Copiii cu vârste între 9 și 14 ani sunt invitați să descopere un spațiu în care emoțiile, creativitatea și teatrul se întâlnesc în cadrul SONAR – Atelier de explorare emoțională și artă dramatică. Programul este conceput pentru a-i ajuta pe cei mici să își înțeleagă mai bine emoțiile și să le exprime prin joc, mișcare, improvizație și exerciții teatrale.
Atelierul este susținut de Raluca Mara, actriță, și Corina Földi, psiholog clinician, care propun o abordare ce combină explorarea psihoemoțională cu instrumentele artei dramatice.
Pe parcursul atelierului, copiii vor aborda teme precum emoțiile și conștientizarea corporală, gândurile și modul în care acestea influențează perspectiva asupra lucrurilor, exprimarea și comunicarea, spontaneitatea, creativitatea, empatia și perspectiva celuilalt, precum și reglarea emoțională.
Componenta de artă dramatică urmărește dezvoltarea jocului și a jocului de rol, a vocii și emisiei vocale, a expresivității corporale, atenției, încrederii și imaginației. De asemenea, copiii vor avea ocazia să lucreze cu improvizația, scrierea creativă, relațiile și jocul în echipă, perspectiva și rolul, precum și construirea unor personaje fantastice.
„Un spațiu în care copiii învață să își asculte vocea interioară și să îi dea formă”, este conceptul care stă la baza proiectului. Emoțiile devin punct de plecare pentru explorare, joc, improvizație și creație, iar experiențele de pe scenă sunt folosite ca modalitate de a înțelege mai bine lumea interioară.
Programul este structurat în module, fiecare modul desfășurându-se pe parcursul a patru întâlniri. Fiecare întâlnire durează două ore și cuprinde 60 de minute dedicate explorării psihoemoționale și exercițiilor experiențiale și 60 de minute dedicate artei dramatice. La finalul atelierului, activitățile desfășurate pe parcursul întâlnirilor vor contribui la construirea unui spectacol pornit din imaginația copiilor.
Prima întâlnire este programată pentru 5 octombrie 2026, iar activitățile vor avea loc în fiecare luni, între orele 15:00 și 17:00, la Loop – the Hub, Casa Meșteșugarilor din Satu Mare.
Sunt disponibile 10 locuri, iar taxa este de 300 de lei pe lună, pentru un total de opt ore de activitate.
Înscrierile și informațiile suplimentare pot fi solicitate la numerele de telefon Raluca Mara – 0757 852 390 și Corina Földi – 0745 790 094.
Organizatorii îi invită pe copii să pornească într-o călătorie în care curiozitatea, emoțiile și imaginația devin puncte de plecare pentru a descoperi lucruri noi despre ei înșiși și despre cei din jur.



