Gabriel Ștrempel, reputat istoric, bibliolog și membru de onoare al Academiei Române, ar fi împlinit 100 de ani în 8 septembrie 2026. Născut în comuna Pomi, județul Satu Mare, academicianul și-a dedicat întreaga viață studiului manuscriselor și cărților vechi, lăsând în urmă o operă științifică impresionantă și o legătură profundă cu locurile natale.
Centenarul nașterii sale va fi marcat chiar în localitatea Pomi, printr-o serie de evenimente organizate de instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Primăria comunei Pomi.
De la Pomi, spre o carieră dedicată patrimoniului scris
Gabriel Ștrempel s-a născut la 8 septembrie 1926, în Pomi, într-o familie numeroasă. A fost cel mai mic dintre frați, iar trei dintre băieți, Augustin, Ștefan și Gabriel, au urmat studiile la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare.
Și-a început educația în satul natal, într-o perioadă în care școala din mediul rural era plină de copii. În 1937 a fost admis la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare. Parcursul său școlar a fost însă întrerupt de evenimentele dramatice din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și de Arbitrajul de la Viena.
Între 1940 și 1942 nu a putut frecventa școala, iar ulterior a ajuns la Liceul „I. C. Brătianu” din Pitești, cu sprijinul fratelui său Ștefan. În 1945 a revenit la Satu Mare, iar doi ani mai târziu și-a susținut examenul de bacalaureat.
Tot în 1947 a devenit student al Facultății de Istorie a Universității din București, alegând un drum profesional care avea să îl transforme într-unul dintre specialiștii importanți ai istoriografiei și bibliologiei românești. În 1967 a obținut titlul de doctor în istorie la Cluj.
O viață legată de Biblioteca Academiei Române
În 25 octombrie 1950, Gabriel Ștrempel a fost angajat ca bibliotecar ajutor la Secția de manuscrise-documente istorice a Bibliotecii Academiei Române. Instituția avea să îi rămână alături pe parcursul întregii sale cariere.
A urcat treptat toate treptele profesionale, devenind director adjunct în 1975 și, din 2004, director general. S-a pensionat în 2006, la vârsta de 80 de ani, fiind numit ulterior director general onorific.
De numele său se leagă și dezvoltarea noului edificiu al Bibliotecii Academiei Române, proiect început în 1992 și finalizat în 2004. În paralel, a predat ani la rând biblioteconomie și bibliologie la Universitatea de Litere din București, contribuind la formarea mai multor generații de specialiști.
Peste 100 de lucrări și o misiune: salvarea memoriei scrise
Activitatea științifică a lui Gabriel Ștrempel a fost dedicată în mare parte valorificării tezaurului de manuscrise și cărți vechi aflat în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române.
A publicat 127 de articole științifice și 13 cărți, inclusiv ediții critice, contribuțiile sale devenind repere importante pentru cercetarea istoriei și culturii românești.
Pentru activitatea sa științifică și culturală a primit numeroase distincții, între care „Meritul Cultural”, Medalia „Mihai Eminescu” și Ordinul „Steaua României” în grad de ofițer.
În 13 noiembrie 1993, a fost ales membru de onoare al Academiei Române, în semn de recunoaștere a contribuției sale deosebite la cultura și cercetarea românească.
Nu și-a uitat niciodată Sătmarul
În ciuda unei cariere construite la București, legătura cu județul Satu Mare a rămas una puternică. Gabriel Ștrempel a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Pomi și Premiul cultural al municipiului Satu Mare pentru anul 2000.
În 2006, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, filiala Satu Mare, i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa, iar în același an a devenit cetățean de onoare al municipiului Satu Mare.
Tot în 2006, Editura Muzeului Județean Satu Mare a publicat volumul „In Honorem Gabriel Ștrempel”, o amplă lucrare de 849 de pagini dedicată personalității și activității sale.
Contribuția sa la patrimoniul cultural sătmărean a fost concretă. Prin sprijinul său, Muzeul Județean Satu Mare a intrat în posesia unui important fond de carte veche românească. În 1987, o echipă de muzeografi a identificat aproximativ 20.000 de volume, dintre care peste 15.000 au ajuns în biblioteca muzeului sătmărean.
„Nu m-am considerat niciodată bucureștean”
Ultima vizită a lui Gabriel Ștrempel la Satu Mare a avut loc în 6 noiembrie 2009, când academicianul a participat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” la dezvelirea bustului lui Petru Bran.
Vorbele sale despre locurile natale au rămas mărturia unei legături pe care distanța și anii nu au reușit să o rupă:
„Am o urmă de tristețe că sunt atât de departe de Sătmar și că nu mă pot bucura de atmosfera acestui oraș și a acestei regiuni unde m-am născut și pe care am îndrăgit-o pe bună dreptate întotdeauna… Nu m-am dezis niciodată de Sătmar. Nu m-am considerat niciodată bucureștean”!
Gabriel Ștrempel a murit în 1 decembrie 2020, la vârsta de 94 de ani, și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București. A rămas însă legat de Sătmar prin opera sa, prin patrimoniul pe care l-a contribuit să fie păstrat și, mai ales, prin mândria pe care nu a ascuns-o niciodată față de locurile în care s-a născut.
Centenarul, marcat la Pomi
Marți, 8 septembrie 2026, comuna Pomi va găzdui evenimentele dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea marelui om de cultură sătmărean.
Programul va include dezvelirea bustului lui Gabriel Ștrempel, iar Căminul Cultural din Pomi va primi numele academicianului. Manifestările se vor încheia cu un simpozion dedicat personalității, activității și operei sale științifice.
La un secol de la nașterea sa, Pomi își omagiază unul dintre cei mai importanți fii ai comunității – un om care a plecat dintr-un sat sătmărean și a ajuns să contribuie decisiv la păstrarea și valorificarea memoriei scrise a României.
