Siguranța în școli, verificată înainte de începerea noului an școlar. Prefectul a convocat Grupul Județean pentru Combaterea Violenței Școlare

Instituția Prefectului Județul Satu Mare a găzduit, astăzi, 1 septembrie 2026, o ședință de lucru dedicată siguranței în unitățile de învățământ, în contextul începerii noului an școlar 2026-2027. Întâlnirea Grupului de acțiune pentru implementarea Planului Județean de Combatere a Violenței Școlare (PJCVS) a fost convocată de prefectul Altfatter Tamás.

Ședința a fost organizată în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1065/2024 privind aprobarea Planului Național de Combatere a Violenței Școlare. La întâlnire au participat subprefectul Cristian Valer Beseni și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al Județului Satu Mare, Direcției de Sănătate Publică Satu Mare și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare.

11 școli se află în lucrări de reabilitare sau extindere

Potrivit datelor prezentate în cadrul întâlnirii, 11 unități de învățământ din județ se află în prezent în lucrări de reabilitare, modernizare sau extindere. Pentru acestea, activitatea didactică a fost relocată temporar, astfel încât elevii și personalul să fie protejați pe perioada desfășurării lucrărilor.

Alte șase unități de învățământ sunt vizate de lucrări punctuale, de mai mică amploare, iar procesul educațional continuă fără întrerupere.

În ceea ce privește transportul elevilor, la nivelul județului sunt disponibile 130 de microbuze școlare funcționale, care asigură deplasarea elevilor către și de la unitățile de învățământ, în special în mediul rural.

Situația autorizațiilor sanitare

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Satu Mare au prezentat situația actualizată a unităților de învățământ aflate în diferite etape ale procesului de autorizare sanitară.

Astfel, 15 unități au primit Asistență de specialitate de sănătate publică în baza unor proiecte de construire, reabilitare, extindere sau modernizare aflate în derulare, însă nu dețin încă Autorizație sanitară de funcționare.

Alte 6 unități nu au primit autorizația sanitară, din cauza neîndeplinirii condițiilor igienico-sanitare prevăzute de legislație, iar 12 unități trebuie să reia procedura de autorizare în urma unor modificări privind redenumirea, comasarea activităților sau relocarea în alte clădiri.

Peste 270 de construcții școlare sunt autorizate pentru securitate la incendiu

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al Județului Satu Mare a prezentat, la rândul său, situația avizării și autorizării unităților de învățământ din perspectiva securității la incendiu.

Din totalul construcțiilor aparținând unităților de învățământ preuniversitar, 272 sunt autorizate, 20 sunt neautorizate, 50 sunt neautorizate, dar dețin aviz, iar 130 nu fac obiectul autorizării, potrivit specificului acestora și prevederilor legale.

La nivelul unităților de învățământ propriu-zise, situația indică 72 de unități autorizate, 45 neautorizate și 9 care nu fac obiectul autorizării.

În cadrul ședinței a fost subliniată necesitatea continuării demersurilor pentru clarificarea statutului fiecărei unități și obținerea documentelor obligatorii acolo unde legislația impune acest lucru.

Poliția și Jandarmeria, implicate în siguranța școlilor

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, prin Biroul Siguranță Școlară, a prezentat situația privind protecția fizică a unităților de învățământ. Au fost analizate aspecte referitoare la evaluările de risc la securitate fizică, măsurile de securitate implementate și unitățile care nu dispun încă de sisteme de pază sau de alarmare împotriva efracției.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare a comunicat lista unităților de învățământ aflate în responsabilitatea sa directă și a desemnat nominal personalul responsabil pentru fiecare dintre acestea.

Totodată, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare și Direcția de Sănătate Publică Satu Mare, prin Biroul Promovarea Sănătății, au prezentat acțiunile desfășurate pentru prevenirea și combaterea violenței școlare, inclusiv activitățile de informare și educare privind violența și abuzul asupra copilului și implicarea în anchetele derulate în cazurile sesizate.

Prefectul cere măsuri ferme pentru siguranța elevilor

Prefectul Altfatter Tamás a subliniat că siguranța elevilor și a cadrelor didactice trebuie să rămână o prioritate pentru toate instituțiile implicate și a solicitat o implicare constantă a structurilor Ministerului Afacerilor Interne în zona unităților de învățământ.

„Siguranța elevilor și a personalului didactic reprezintă o prioritate constantă a instituțiilor implicate, iar coordonarea la nivel județean a acestor demersuri este esențială pentru identificarea și remedierea, în timp util, a tuturor situațiilor care pot afecta desfășurarea în condiții optime a activității educaționale”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.

Acesta a solicitat o prezență permanentă a structurilor M.A.I. în proximitatea școlilor, dar și desfășurarea unor activități specifice în unitățile de învățământ, în colaborare cu personalul didactic și cu aplicarea unor măsuri proactive și ferme.

De asemenea, prefectul a anunțat că, împreună cu autoritățile locale, vor fi urmărite două măsuri considerate obligatorii: asigurarea asistenței medicale de specialitate și finalizarea instalării dispozitivelor de supraveghere video în toate unitățile de învățământ din județul Satu Mare.

Demersurile autorităților urmăresc ca noul an școlar să înceapă în condiții cât mai sigure pentru elevi și cadrele didactice, printr-o mai bună coordonare între instituțiile responsabile de educație, ordine publică, sănătate, protecția copilului și situații de urgență.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.