Focar de pestă porcină africană în județul Satu Mare. Restricții în mai multe localități și apel urgent al prefectului

Autoritățile din județul Satu Mare au activat măsurile de intervenție după confirmarea unui focar de Pestă Porcină Africană (PPA) în localitatea Cehăluț, comuna Cehal. În cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), convocată vineri, 24 iulie 2026, au fost aprobate planul de măsuri pentru limitarea răspândirii virusului și actualizarea listei amplasamentelor destinate neutralizării animalelor afectate.

Focar confirmat la Cehăluț și restricții pe o rază de până la 10 kilometri

Prin Decizia nr. 16 din 24 iulie 2026, CLCB a aprobat planul de combatere a focarului de Pestă Porcină Africană identificat într-o exploatație gospodărească din satul Cehăluț. Totodată, a fost luat în considerare și un focar conex din localitatea Sărmășag, județul Sălaj, care afectează și două localități din județul Satu Mare.

Specialiștii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 kilometri, care include localitatea Cehăluț, precum și o zonă de supraveghere pe o rază de 10 kilometri.

În zona de supraveghere intră localitățile Cehal, Orbău, Becheni, Chisău, Săuca, Silvaș, Cean, Tășnad, Blaja, Chegea, Sărăuad, Ratiu și Valea Morii, iar din județul Bihor sunt incluse localitățile Pădureni, Păgaia, Viișoara, Geghea, Rugea, Boianu Mare și Huta.

În urma focarului confirmat în Sărmășag, în zona de supraveghere au fost incluse și localitățile Giorocuta și Corund din județul Satu Mare.

Cadavrele animalelor vor fi îngropate pe raza orașului Tășnad

Pentru focarul din Cehăluț, autoritățile au decis ca neutralizarea animalelor afectate să se facă prin ecarisare alternativă, respectiv prin îngropare pe raza Unității Administrativ-Teritoriale Tășnad. Măsura a fost luată deoarece, până în prezent, nu a fost identificat un amplasament corespunzător pe raza comunei Cehal.

Soluția este posibilă în baza unui acord de parteneriat încheiat între cele două administrații locale în data de 23 iulie 2026.

Autoritățile solicită tuturor crescătorilor de porci din zonele aflate sub restricții să respecte cu strictețe măsurile de biosecuritate și să nu transporte animale, furaje sau produse de origine animală fără aprobarea Direcției Sanitare Veterinare. De asemenea, orice suspiciune de îmbolnăvire sau mortalitate la suine trebuie anunțată imediat la DSVSA Satu Mare.

41 de amplasamente autorizate pentru ecarisarea alternativă în județ

În aceeași ședință, Centrul Local de Combatere a Bolilor a adoptat și Decizia nr. 17 din 24 iulie 2026, prin care a fost actualizată lista terenurilor autorizate pentru neutralizarea animalelor afectate de boli din categoria A prin incinerare și/sau îngropare.

După această actualizare, județul Satu Mare dispune de 41 de amplasamente autorizate pentru ecarisarea alternativă, acestea urmând să fie utilizate în situațiile în care apar noi focare de boli la animale.

Prefectul: „Este ultimul apel către primăriile care nu și-au îndeplinit obligațiile”

Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a atras atenția că pesta porcină africană rămâne o amenințare majoră pentru gospodăriile populației și pentru fermele din județ, iar pregătirea autorităților locale este esențială pentru limitarea efectelor unui eventual focar.

„Pesta porcină africană continuă să reprezinte o amenințare reală pentru gospodăriile și fermele din județ. Gestionarea corectă a cadavrelor animalelor afectate este una dintre cele mai importante verigi din lanțul de combatere a bolii. Fac un ultim apel către primarii care nu au identificat încă amplasamente pentru ecarisarea alternativă să finalizeze de urgență aceste proceduri. Nu este o simplă formalitate administrativă, ci o măsură esențială pentru a putea interveni rapid atunci când apare un focar”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.

Acesta a reamintit că identificarea terenurilor pentru ecarisarea alternativă reprezintă o obligație legală a administrațiilor locale, prevăzută de Legea nr. 122/2023 privind combaterea pestei porcine africane, avertizând că instituțiile competente pot aplica sancțiuni în cazul în care această obligație nu este respectată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.