
Cetatea Ardud își deschide porțile pentru public în cadrul evenimentului național Noaptea Muzeelor 2026, oferind vizitatorilor o experiență specială dedicată istoriei, culturii și patrimoniului local.
Evenimentul va avea loc în data de 23 mai 2026, în intervalul orar 20:00 – 00:00, iar accesul va fi gratuit pe toată durata serii. Organizatorii îi invită pe participanți să descopere farmecul medieval al cetății într-o atmosferă nocturnă aparte, încărcată de povești, legende și momente inedite.
Pe parcursul evenimentului, vizitatorii vor putea admira cetatea într-un decor spectaculos de seară, vor avea ocazia să surprindă cadre speciale pentru fotografii și să se bucure de atmosfera uneia dintre cele mai importante atracții istorice din județul Satu Mare.
Porțile cetății vor rămâne deschise până la miezul nopții, iar organizatorii promit o seară de poveste, în care trecutul și prezentul se întâlnesc între zidurile încărcate de istorie ale cetății.