Satu Mare devine model european în lupta cu schimbările climatice: proiect de peste 2 milioane de euro, finalizat cu succes

Municipiul Satu Mare a găzduit conferința finală și întâlnirea transnațională din cadrul proiectului european SPONGECITY, inițiativă dedicată adaptării orașelor la schimbările climatice prin implementarea conceptului de „sponge city” – soluții urbane menite să gestioneze mai eficient apa și să reducă riscurile climatice.

Evenimentul a fost organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare și a reunit 13 parteneri internaționali din regiunea Dunării. Discuțiile s-au concentrat pe gestionarea sustenabilă a apei în mediul urban, elaborarea planurilor locale de acțiune și aplicarea soluțiilor bazate pe natură pentru prevenirea efectelor schimbărilor climatice.

Unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului este amenajarea unei grădini de ploaie în Livada. Sistemul contribuie la colectarea și infiltrarea apei în sol, reducând riscul de inundații și îmbunătățind calitatea mediului urban.

Președintele Consiliul Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a subliniat importanța proiectului pentru județ, amintind de impactul inundațiilor istorice din 1970 asupra regiunii.

„Pentru județul Satu Mare, gestionarea apei a fost mereu o provocare importantă, mai ales după experiențele dramatice provocate de inundațiile din urmă cu 56 de ani. Proiectul SPONGECITY a venit exact la momentul potrivit, oferindu-ne posibilitatea de a învăța cum să gestionăm mai eficient resursele de apă și cum să refacem un echilibru care să asigure o dezvoltare urbană sustenabilă”, a declarat acesta.

Valoarea totală a proiectului depășește două milioane de euro, finanțarea fiind asigurată în mare parte prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.