Primăria Orașului Tășnad și Consiliul Local organizează pe 15 mai 2026 cea de-a V-a ediție a competiției „Cupa Primăverii la Cros”, un eveniment dedicat mișcării, sportului și timpului petrecut în natură.
Competiția va avea loc la Cabana Ocolului Silvic Săcășeni, într-un cadru natural apreciat de participanți la edițiile anterioare.
Startul competiției se dă la ora 13:00
Organizatorii anunță că sosirea participanților este programată pentru ora 12:30, iar startul oficial va fi dat la ora 13:00.
Evenimentul se adresează copiilor din mai multe categorii de vârstă, fiecare categorie având trasee adaptate:
- 2020 – 200 metri;
- 2019 – 250 metri;
- 2018 – 300 metri;
- 2017 – 400 metri;
- 2016 – 450 metri;
- 2015 – 500 metri;
- 2014 – 600 metri;
- 2013 – 700 metri;
- 2012 – 800 metri;
- 2011 – 1000 metri.
Premii pentru toți participanții
Fiecare copil înscris la competiție va primi tricou personalizat, medalie, diplomă, apă și masă caldă, iar ocupanții locurilor I, II și III vor fi recompensați și cu cupe.
Organizatorii spun că evenimentul își propune să promoveze sportul și activitățile în aer liber în rândul copiilor și al familiilor.
Înscrieri deschise pentru participanți
Cei interesați se pot înscrie la numerele de telefon afișate de organizatori:
- 0744 798 550
- 0744 455 034
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ocolul Silvic Tășnad și Școala Gimnazială Tășnad.
