
Vizitarea pacienților internați la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare este din nou permisă zilnic, în contextul scăderii numărului de cazuri de gripă și alte infecții virale respiratorii. Reprezentanții unității medicale au anunțat reluarea programului obișnuit de vizită, cu respectarea unor reguli stricte pentru siguranța pacienților și a personalului.
Conform noilor prevederi, aparținătorii pot vizita pacienții după următorul program: de luni până vineri între orele 13:00 și 17:00, iar în weekend între 11:00 și 17:00. Totuși, anumite secții funcționează cu program diferențiat.
La Secția Boli Infecțioase, vizitele sunt permise în intervalul 12:00 – 16:00 în timpul săptămânii și 12:00 – 18:00 în weekend. În cadrul secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), accesul este limitat zilnic la două intervale scurte, între orele 11:00 – 12:00 și 15:00 – 16:00. De asemenea, în Secția Neonatologie – Terapie Intensivă Neonatală și Prematuri, vizitele sunt permise între 11:00 – 12:00 și 16:00 – 17:00.
Pentru secțiile cu risc crescut, precum Neonatologie, Obstetrică și Pediatrie, accesul în saloane rămâne interzis, vizitatorii fiind primiți doar în spațiile special amenajate, în același interval general de vizitare.
Conducerea spitalului subliniază că accesul în saloane este strict reglementat: este permis un singur vizitator pentru fiecare pacient, iar numărul pacienților care pot fi vizitați simultan depinde de capacitatea salonului. Astfel, în saloanele mici vizitele se fac pe rând, iar în cele mai mari pot avea loc simultan vizite pentru maximum doi sau trei pacienți.
Durata unei vizite este limitată la 30 de minute, cu excepția secției ATI, unde timpul maxim este de 10 minute. Vizitatorii vor fi însoțiți de personal medical până la patul pacientului.
Reprezentanții spitalului avertizează că, în situații de urgență sau în cazul unui comportament neadecvat, personalul medical poate solicita întreruperea vizitei și părăsirea incintei. De asemenea, în afara programului stabilit, vizitarea pacienților rămâne strict interzisă.