
Consiliul Local al municipiului Satu Mare a aprobat un pachet de facilități fiscale care vizează reducerea impozitelor și taxelor locale pentru anumite categorii de proprietari. Măsurile includ reduceri pentru clădirile vechi, dar și pentru persoanele cu handicap.
Potrivit deciziei adoptate, proprietarii de clădiri cu o vechime cuprinsă între 50 și 100 de ani vor beneficia de o reducere de 15% la impozitul pe clădire. În cazul imobilelor mai vechi de 100 de ani, reducerea ajunge la 25%.
De asemenea, consilierii locali au aprobat facilități pentru persoanele cu handicap. Astfel, persoanele încadrate în grad de handicap grav vor beneficia de o reducere de 50% la impozitul aferent locuinței de domiciliu, terenului aferent și pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică sub 2000 cmc. Pentru persoanele cu handicap accentuat, reducerea este de 25% pentru aceleași categorii de bunuri.
Reprezentanții administrației locale au anunțat și procedura pentru contribuabilii care au achitat deja impozitul pe anul 2026 și au plătit o sumă mai mare decât cea datorată. Aceștia pot solicita restituirea diferenței sau compensarea ei cu obligații fiscale viitoare.
Cererea poate fi depusă online, prin completarea formularului disponibil pe site-ul Primăriei Satu Mare, sau fizic, la sediul Direcției de Impozite și Taxe Locale din Piața Romană D8, de luni până vineri, între orele 08.00 și 16.00.