Investiție de peste 38 de milioane de lei pentru viitorul verde al Liceului German „Johann Ettinger”

Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” intră într-o nouă etapă de dezvoltare, odată cu demararea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de eficiență energetică din municipiu. Cu o valoare de peste 38 de milioane de lei, investiția va transforma unitatea de învățământ într-o clădire modernă, cu consum de energie aproape zero (NZEB).

Luni, 2 martie 2026, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la Consiliul Local, au fost analizate etapele și soluțiile tehnice care vor sta la baza acestei transformări majore. Proiectul, implementat de Primăria Municipiului Satu Mare, urmărește nu doar modernizarea infrastructurii, ci și reducerea semnificativă a consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Cele trei corpuri ale liceului – școală, cămin și cantină – vor beneficia de un pachet complet de lucrări: izolarea termică a clădirilor, înlocuirea tâmplăriei, modernizarea instalațiilor termice, montarea de pompe de căldură aer-apă și echipamente de climatizare performante. În plus, iluminatul va fi înlocuit integral cu tehnologie LED, iar spațiile comune vor fi dotate cu senzori inteligenți pentru optimizarea consumului.

Un element-cheie al proiectului îl reprezintă integrarea panourilor fotovoltaice și implementarea unui sistem inteligent de management energetic (BEMS), care va monitoriza și regla consumul în timp real, asigurând confort sporit și costuri reduse.

Modernizarea include și amenajarea unui grup sanitar destinat persoanelor cu dizabilități, contribuind astfel la crearea unui mediu educațional mai accesibil și incluziv.

Beneficiarii direcți sunt elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar, însă impactul pozitiv se va resimți la nivelul întregii comunități. Pe lângă condiții de studiu îmbunătățite, proiectul aduce economii pe termen lung și un exemplu concret de responsabilitate față de mediu.

Implementarea proiectului se va desfășura în perioada 3 octombrie 2025 – 31 iulie 2029, iar la final, liceul va deveni un model local de eficiență energetică și sustenabilitate în educație.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.