„Puterea îmbrățișării în Terapie” la Spitalul Județean Satu Mare

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, prin colectivul Secției Neonatologie, se alătură proiectului național „Puterea îmbrățișării în Terapie”, derulat în parteneriat cu Asociația Română pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați (ARNIS).

Inițiativa urmărește dezvoltarea a două protocoale clinice naționale pentru implementarea metodei de îngrijire de tip cangur, o intervenție bazată pe contactul direct piele-pe-piele dintre nou-născut și părinte, cu beneficii esențiale pentru sănătatea și dezvoltarea copiilor născuți prematur sau cu risc medical crescut.

Parteneriat între maternități de nivel diferit

Proiectul este realizat în parteneriat cu două maternități publice:

  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu – Secția Neonatologie (Nivel III)
  • Spitalul Județean de Urgență Satu Mare – Secția Neonatologie (Nivel II)

În primul an de implementare, proiectul va sprijini direct 900 de nou-născuți prematur sau cu risc medical major și 600 de părinți, din 12 spitale din întreaga țară.

Protocoale adaptate nivelului de competență

Cele două protocoale clinice vor fi adaptate nivelurilor de competență ale maternităților:

  • un protocol destinat maternităților de Nivel III, pentru îngrijirea nou-născuților de la 24 de săptămâni de gestație;
  • un protocol destinat maternităților de Nivel II, pentru îngrijirea nou-născuților de la 32 de săptămâni de gestație.

Specialiștii în neonatologie din cele două unități partenere vor contribui la elaborarea acestor documente, esențiale pentru standardizarea și extinderea metodei la nivel național, în timp ce ARNIS asigură cadrul tehnic, platforma de lucru, facilitarea și coordonarea activităților.

Beneficii dovedite științific

Metoda de îngrijire de tip cangur este recunoscută la nivel internațional pentru beneficiile sale demonstrate:

  • reducerea mortalității infantile și neonatale;
  • stabilizarea funcțiilor vitale ale nou-născutului;
  • diminuarea stresului și a durerii;
  • facilitarea alăptării;
  • îmbunătățirea dezvoltării neuromotorii pe termen lung.

Vocea specialiștilor

„Atingerea poate avea o putere profund vindecătoare sau, dimpotrivă, poate deveni o sursă de stres. Îmbrățișarea mamei este însă acea atingere care, pentru nou-născutul internat în Terapie Intensivă Neonatală, funcționează ca un adevărat tratament – atât pentru copilul vulnerabil, cât și pentru familia aflată sub o presiune emoțională majoră.”

— dr. Roxana Varga, medic neonatolog, șef Secția Neonatologie (Nivel II), Spitalul Județean de Urgență Satu Mare

Prin participarea la acest proiect, Secția Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare își reconfirmă angajamentul pentru îmbunătățirea continuă a îngrijirii nou-născuților și pentru adoptarea celor mai eficiente practici medicale, în beneficiul copiilor și al familiilor acestora.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.