Gest de solidaritate: Ograda din Poveste oferă joacă gratuită copiilor cu afecțiuni oncologice

Inițiativă de sprijin pentru copiii cu afecțiuni oncologice în Satu Mare și Maramureș

Un spațiu de joacă din județul Satu Mare vine în sprijinul copiilor care se confruntă cu afecțiuni oncologice, oferindu-le momente de bucurie și relaxare. Începând cu anul 2026, Ograda din Poveste, loc de joacă situat în satul Apateu, pune la dispoziția copiilor din județele Satu Mare și Maramureș trei ore gratuite de joacă în fiecare lună.

Inițiativa se adresează copiilor diagnosticați cu boli oncologice, accesul fiind posibil pe baza unui document medical. Minorii trebuie să fie însoțiți permanent de cel puțin un părinte sau aparținător legal.

Reprezentanții spațiului de joacă precizează că este necesară programarea în prealabil, pentru stabilirea zilei și a intervalului orar disponibile.

Pentru informații și programări, cei interesați pot contacta organizatorii la numărul de telefon 0744 915 093.

Prin acest demers, Ograda din Poveste își propune să aducă zâmbete și clipe de normalitate micilor eroi care duc zilnic lupte dificile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.