Direcția de Impozite și Taxe Locale Satu Mare informează contribuabilii că, în zilele de 8 și 9 ianuarie 2026, se vor încasa doar amenzi contravenționale și taxe fără debit.
Impozitele și taxele locale vor putea fi achitate începând cu data de 12 ianuarie 2026.
Totodată, instituția precizează că în perioada 1–11 ianuarie 2026 nu se vor elibera certificate de atestare fiscală.
Amenzile contravenționale și taxele fără debit pot fi achitate online pe platforma dedicată a Primăriei Municipiului Satu Mare, utilizând Codul Numeric Personal, precum și prin portalul național de plăți sau la stațiile de plată SelfPay.
Reprezentanții Direcției de Impozite și Taxe Locale recomandă utilizarea metodelor de plată online pentru evitarea aglomerației la ghișee în această perioadă.
