Satu Mare – DRÄXLMAIER Satu Mare și-a deschis porțile, în cadrul programului național „Școala Altfel”, pentru elevii claselor a III-a de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” și Școala Gimnazială „Lucian Blaga”, oferindu-le celor mici o experiență educațională directă în mediul industrial modern.
Vizita a reprezentat pentru copii o primă întâlnire cu tehnologia de ultimă generație utilizată în industria auto. Elevii au avut ocazia să observe îndeaproape liniile de producție automatizate și modul în care brațele robotice funcționează cu precizie și rapiditate, elemente care i-au captivat și i-au stârnit numeroase întrebări.
Curiozitatea manifestată de copii și interesul pentru procesele tehnologice au transformat vizita într-o adevărată lecție practică despre viitorul meseriilor și rolul tehnologiei în viața de zi cu zi. Reprezentanții companiei au subliniat importanța unor astfel de întâlniri, care pot contribui la orientarea timpurie a elevilor și la stimularea interesului pentru domenii precum tehnologia, automatizarea și ingineria.
Totodată, organizatorii au transmis mulțumiri cadrelor didactice pentru implicare și pentru sprijinul acordat educației prin activități extracurriculare, menite să completeze procesul de învățare din clasă cu experiențe concrete.
Prin astfel de inițiative, DRÄXLMAIER Satu Mare continuă să se implice activ în comunitatea locală, contribuind la formarea și inspirarea generațiilor viitoare, chiar de la cele mai fragede vârste.
