Amenzi de peste 6.000 de lei și aproape 1.200 de persoane verificate în acțiuni Blitz la Satu Mare

Două acțiuni de tip Blitz au fost desfășurate în această săptămână în județul Satu Mare, sub coordonarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în colaborare cu mai multe structuri de siguranță și ordine publică.

Controalele au avut ca obiectiv prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, menținerea unui climat de siguranță publică în contextul aderării României la spațiul Schengen, precum și combaterea contrabandei, a traficului de produse accizabile, arme, muniții, autovehicule furate, a infracțiunilor din domeniul forestier, al transporturilor ilegale de deșeuri și al celor de mediu.

Acțiunile s-au desfășurat în sistem integrat pe rutele Satu Mare – Petea și Carei – Urziceni, în zona fostelor puncte de trecere a frontierei, dar și pe alte drumuri care converg spre sau dinspre frontieră. La activități au participat polițiști de frontieră, polițiști din cadrul IPJ Satu Mare, jandarmi ai IJJ Satu Mare, lucrători ai Biroului pentru Imigrări și SCCO Satu Mare, precum și lucrători vamali ai Direcției Regionale Vamale Cluj – Serviciul Echipe Mobile.

În urma verificărilor efectuate cu ajutorul aplicației eDAC, au fost controlate aproximativ 1.180 de persoane și peste 600 de mijloace de transport. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 11 avertismente și 6 amenzi contravenționale, valoarea totală a sancțiunilor ridicându-se la circa 6.200 de lei.

Totodată, polițiștii au identificat în trafic un cetățean român care transporta, printre bagaje, 169 articole pirotehnice, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar penal.

Autoritățile anunță că acțiunile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare, în proximitatea frontierei de stat, pentru combaterea fenomenului infracțional transfrontalier și menținerea siguranței și ordinii publice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.