Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, și subprefectul Ioan Tibil au participat astăzi, 8 decembrie 2025, la ceremonia de inaugurare a proiectului de investiții „Construire creșă în comuna Tarna Mare, județul Satu Mare”.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, alături de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius, precum și de reprezentanți ai autorităților locale și județene.
Investiție de peste 11 milioane de lei
Proiectul este finanțat prin Programul Guvernamental de creșe „Sfânta Ana” și din fonduri europene asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea totală a investiției fiind de 11.245.719 lei.
Obiectivul principal îl reprezintă creșterea capacității de cuprindere a copiilor cu vârste între 0 și 3 ani în servicii moderne de educație timpurie antepreșcolară, prin realizarea unei infrastructuri dedicate, conforme standardelor actuale de calitate și siguranță.
Declarația prefectului Altfatter Tamás
„Finalizarea și inaugurarea acestei creșe reprezintă un pas concret în sprijinirea tinerelor familii și în asigurarea unui start optim pentru cei mai mici membri ai comunității. Prezența domnului ministru Cseke Attila la acest eveniment ne onorează și, totodată, subliniază importanța majoră pe care Guvernul o acordă investițiilor în educație și dezvoltare comunitară la nivelul județului Satu Mare.
Această nouă creșă nu este doar o clădire, ci un angajament ferm al administrației publice, de la nivel central la cel local, pentru viitorul copiilor noștri și pentru sprijinirea părinților.
Prin accesarea fondurilor europene și naționale, am reușit să oferim comunității din Tarna Mare o infrastructură modernă, esențială pentru calitatea actului educațional timpuriu. Voi susține în continuare orice demers care aduce investiții strategice în județul Satu Mare, punând pe primul loc dezvoltarea socială și creșterea șanselor egale pentru toți locuitorii, indiferent de locul în care trăiesc.”
Noua creșă din Tarna Mare reprezintă un pas important pentru comunitate, oferind condiții moderne de educație timpurie și sprijin real pentru familiile tinere din zonă.
