Majorarea prețului la apa geotermală riscă să afecteze puternic turismul din Tășnad

Fostul primar al orașului Tășnad, Grieb Csaba Francisc, a atras atenția asupra unei situații care ar putea avea un impact major asupra turismului local, în contextul în care furnizorul de apă geotermală ar urma să majoreze tarifele cu aproximativ 55% începând cu 1 ianuarie 2026.

Potrivit acestuia, creșterea semnificativă a costurilor va pune presiune pe operatorii economici din zona turistică. Prestatorii de servicii care vor dori să își continue activitatea pe timpul iernii se vor confrunta cu două opțiuni dificile: fie vor menține tarifele actuale și vor accepta o scădere importantă a profitului, fie vor fi nevoiți să majoreze prețurile de cazare și ale serviciilor cu aproximativ 30 – 40%, decizie care ar putea duce, inevitabil, la diminuarea numărului de turiști.

În ambele situații, atrage atenția fostul edil, afectarea va fi atât la nivelul furnizorilor de servicii turistice, cât și al bugetului local, prin reducerea veniturilor provenite din activitățile economice din stațiune.

De asemenea, administrația locală ar fi pusă în fața aceleiași dileme în ceea ce privește funcționarea ștrandului și a zonei turistice: fie va suporta pierderi prin menținerea tarifelor actuale ale biletelor, fie va majora prețurile de acces, cu riscul scăderii fluxului de vizitatori și, implicit, al profitabilității.

Grieb Csaba Francisc evocă faptul că, încă din anul 2021, a avertizat asupra pericolului renunțării la proiectul unui foraj geotermal propriu al municipiului, proiect pentru care fusese obținută o licență de explorare și pentru care ar fi fost asigurată o sumă de aproximativ 3,8 milioane de lei. Potrivit acestuia, soluția respectivă ar fi permis orașului să reducă dependența de un furnizor privat și să asigure stabilitatea costurilor pe termen lung.

În lipsa unei surse proprii de apă geotermală, fostul primar susține că situația actuală ar fi rezultatul apariției unui monopol, care permite furnizorului privat să stabilească tarife ridicate pentru apa livrată stațiunii.

În opinia sa, singura soluție viabilă pentru salvarea turismului din Tășnad ar fi relansarea demersurilor pentru obținerea unei noi licențe de explorare în perimetrul indicat anterior, astfel încât municipalitatea să poată asigura integral sau majoritar necesarul de apă geotermală pentru stațiune, atât pentru consumul propriu, cât și pentru investițiile private existente și viitoare.

Rămâne de văzut ce decizii vor fi adoptate în perioada următoare pentru a limita impactul acestei majorări de preț asupra dezvoltării turistice a orașului Tășnad.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.