Ministrul Educației, Daniel David, în vizită de lucru la Pir: șantierul noii școli prinde contur

Ministrul Educației, Daniel David, a efectuat astăzi o vizită oficială în localitatea Pir, unde a inspectat stadiul lucrărilor la noua școală aflată în construcție. La vizită a participat și președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba. Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Noua unitate de învățământ va putea găzdui peste 200 de elevi și este concepută pentru a oferi condiții moderne de studiu. Clădirea cu două etaje, ce însumează 3.315 mp, va cuprinde 12 săli de clasă, 4 laboratoare moderne, o sală festivă, bucătărie complet utilată, sală de mese și un internat cu 40 de locuri.

Cu ocazia vizitei, președintele CJ Satu Mare, Pataki Csaba, a subliniat importanța investiției:

„O educație de calitate începe cu un mediu modern și sigur. Noua școală din Pir va oferi copiilor un spațiu în care învățarea este plăcută și accesibilă, permițând fiecărui elev să își valorifice la maximum potențialul.”

Valoarea totală a proiectului se apropie de 40 de milioane de lei, iar autoritățile locale contribuie cu 1.140.000 lei.

Vizita ministrului subliniază angajamentul instituțiilor centrale și locale pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale din județul Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.