Tehnologie de vârf pentru diagnosticarea cancerului de prostată la Spitalul Județean Satu Mare

Spitalul Județean de Urgență Satu Mare (SJUSM) a anunțat introducerea și extinderea biopsiilor prostatice realizate prin tehnica RMN-fusion, una dintre cele mai avansate și precise metode de diagnostic în cazurile cu suspiciune de cancer de prostată – cel mai frecvent tip de neoplasm întâlnit la bărbați.

Noua tehnologie combină imagistica prin rezonanță magnetică multiparametrică (IRM/mp) cu ghidarea ecografică transrectală, permițând medicilor prelevarea de țesut exact din zonele suspecte ale prostatei, identificate anterior. Procedura oferă o acuratețe net superioară biopsiilor clasice, efectuate „în orb”, sporind considerabil șansele unui diagnostic corect și timpuriu.

Intervenția este realizată în cadrul SJUSM cu ajutorul ecografului Fujifilm Arietta 880, sub anestezie generală intravenoasă, în regim de spitalizare de zi. Recuperarea pacienților este rapidă, iar accesul la procedură se face pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie, după consultul efectuat în ambulatoriul de urologie.

Principiul RMN-fusion presupune suprapunerea imaginilor obținute prin RMN peste cele ecografice efectuate în timp real. Software-ul dedicat fuzionează aceste date și generează o hartă tridimensională detaliată a prostatei, facilitând prelevarea țintită a probelor din leziunile considerate cu risc crescut, conform scorului PIRADS.

Această localizare precisă a zonelor suspecte permite stabilirea unui plan terapeutic personalizat – de la supraveghere activă până la tratament focal sau intervenții radicale. Metoda asigură un echilibru optim între precizie, siguranță și confortul pacientului, consolidând rolul imagisticii avansate în depistarea precoce a cancerului de prostată.

Ecograful Fujifilm Arietta 880 permite, totodată, efectuarea altor proceduri eco-ghidate în Secția de Urologie a spitalului, precum biopsii renale, montarea de nefrostome percutanate în caz de sepsis urinar sau uropatie obstructivă, respectiv drenajul abceselor cu diverse localizări.

Conducerea SJUSM a transmis mulțumiri Clinicii Ametyst din Cluj-Napoca pentru sprijinul acordat la achiziția sondei endorectale biplane, echipament esențial pentru realizarea biopsiilor prostatice prin tehnica RMN-fusion.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.