
Douăzeci și patru de persoane cu dizabilități au participat, timp de trei zile, la o tabără de incluziune și activități sportive adaptate, organizată la Wonderland Resort, lângă Cluj-Napoca. Evenimentul a fost derulat de Asociația Caiac SMile din Satu Mare, în parteneriat cu Kaufland România, prin programul A.C.C.E.S.
Tabăra face parte dintr-o serie de inițiative dedicate persoanelor cu nevoi speciale, menite să le ofere experiențe recreative, educaționale și de dezvoltare personală.
🌿 Activități adaptate și experiențe memorabile
Pe parcursul celor trei zile, participanții au avut ocazia să încerce activități sportive adaptate – de la echitație pentru persoane cu dizabilități locomotorii, până la cățărare, tiroliană și plimbări în natură.
În manejul complexului Wonderland există un sistem de echitație adaptată, unic în România, care poate fi folosit gratuit de orice persoană cu dizabilități, pe baza unei rezervări telefonice.
„Incluziunea nu înseamnă tratament special, ci să vezi oamenii așa cum sunt – cu puterea, emoțiile și poveștile lor. În weekendul acesta am văzut curaj în gesturi simple, prietenii care se nasc din încredere și bucuria sinceră de a fi parte dintr-un loc care te primește exact așa cum ești”, a declarat Ionuț Stancovici, președintele Asociației Caiac SMile.
💬 Workshopuri dedicate dezvoltării personale
Printre activitățile taberei s-a numărat și un workshop interactiv susținut de echipa Kaufland A.C.C.E.S., formată din George Baltă, Delia Moise, Estera Anghelescu (Director Recrutare și Employer Branding Kaufland România) și Ștefan Sfeatcu (Coordonator al programului). Tema principală: dezvoltarea personală și lucrul în echipă.
🤝 Parteneriat pentru incluziune
Programul A.C.C.E.S. (Angajarea de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale) a fost lansat de Kaufland în 2019 și are ca scop integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.
„Anul acesta sărbătorim șase ani de Kaufland A.C.C.E.S. și suntem mândri că aproximativ 500 de persoane cu dizabilități fac parte din echipa noastră. Vom continua să susținem diversitatea și incluziunea”, a afirmat Estera Anghelescu.
„Noi credem în egalitatea de șanse și considerăm că diversitatea este o valoare esențială a unei societăți sănătoase. Persoanele cu dizabilități nu sunt doar angajați – sunt colegii noștri de la care învățăm zi de zi cum putem deveni mai buni”, a adăugat Ștefan Sfeatcu.
🚣♀️ Caiac SMile – inițiative pentru accesibilizarea sportului
Asociația sătmăreană Caiac SMile continuă, și în acest an, proiectele de accesibilizare a sporturilor pentru persoanele cu nevoi speciale. În vara lui 2025, organizația a derulat tabere la Eforie Sud, unde au participat sute de beneficiari din toată țara și din Republica Moldova.
Numărul total al plajelor accesibilizate a ajuns la 18, iar proiectul va continua și în anii următori.
Tot în această vară, evenimentul „Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret”, aflat la a cincea ediție la Cluj-Napoca, a reunit peste 700 de participanți, care au practicat sporturi precum caiac, echitație adaptată, baschet și tenis.