Acțiuni de curățenie în municipiu Satu Mare în cadrul programului de muncă în folosul comunității

Săptămânal, în cadrul programului de muncă în folosul comunității, se desfășoară acțiuni de curățare în diferite zone ale municipiului. În această săptămână, beneficiarii de ajutor social au participat la lucrări de igienizare pe străzile Aurel Vlaicu și Ostrovului, precum și la fosta centrală termică de pe strada Măceșului, în cartierul Micro 16.

În urma acestor acțiuni, a fost colectată o cantitate totală de 25 de metri cubi de deșeuri, contribuind la menținerea curățeniei și la îmbunătățirea aspectului urban.

Autoritățile reamintesc că abandonarea și aruncarea ilegală a deșeurilor reprezintă o contravenție, sancționată cu amenzi cuprinse între 30.000 și 45.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv între 50.000 și 70.000 de lei pentru persoanele juridice.

Prin aceste acțiuni, administrația locală urmărește să încurajeze responsabilitatea civică și respectul față de mediul înconjurător.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.