Riderul sătmărean Emanuel „Mani” Gyenes a încheiat Raliul Marocului 2025 cu un rezultat solid și concluzii importante pentru pregătirea viitorului Raliu Dakar. Experiența a fost una extrem de utilă, mai ales că a fost prima cursă, din 2018 încoace, în care Mani a concurat cu echipă de asistență tehnică alături.
Incident tehnic în ultima etapă, dar ritm excelent
„În ultima zi aveam un ritm perfect și am depășit cinci concurenți până la kilometrul 100. Atunci am vrut să comut alimentarea din rezervorul spate, dar motocicleta s-a oprit — siguranța principală s-a ars. După ce am înlocuit-o, pompa de benzină din spate s-a defectat din nou. Am decis să continui doar cu rezervorul față, dar pe la km 180 am rămas fără combustibil și am fost nevoit să unesc rezervoarele cu un furtun ca să pot ajunge la finish”, a explicat Gyenes.
Rezultate oficiale
- Clasament General: locul 24
- Categoria Rally 2: locul 15
„A fost un antrenament extrem de valoros. Am învățat multe și am făcut numeroase teste pentru reglajul suspensiilor — un pas esențial pentru Dakar”, a transmis Mani.
Participarea la Rallye du Maroc a fost posibilă datorită Tiriac Collection, iar Gyenes a ținut să mulțumească tuturor partenerilor pentru sprijinul acordat:
Autonet Import • VARTA Automotive • Motul România • Vectra Racing Team • Tarr Beton • Cheile Grădiștei • KENNY Racing România • SelfPay • Ford West Satu Mare • BMW Motorrad Oradea • LetsRide Graphics • Dual Motors
Următoarea mare provocare: Dakar Rally 2026.
