Muzeul Județean Satu Mare, premiat la gala „Mâini de aur” de la București

Muzeul Țăranului Român din București a găzduit, în data de 14 octombrie, gala „Mâini de aur”, un eveniment dedicat celebrării a 50 de ani de restaurare științifică în România. Manifestarea a reunit specialiști și profesioniști din domeniul restaurării, subliniind importanța acestei misiuni nobile, ce presupune răbdare, pasiune și dedicare, după cum a remarcat și prof. dr. Ioan Opriș în cadrul discursului său.

Printre instituțiile participante s-a numărat și Muzeul Județean Satu Mare, unul dintre puținele muzee din țară care deține un Laborator Zonal de Restaurare-Conservare. Reprezentanții muzeului sătmărean au primit cu mândrie și recunoștință trei trofee acordate restauratorilor seniori Eva Pușcaș, Ioan Baltoș și Dinu Capotescu, în semn de apreciere pentru contribuția lor la protejarea patrimoniului cultural.

„Le mulțumim tuturor colegilor și înaintașilor noștri, care prin munca lor au făcut posibil ca anul acesta să sărbătorim 50 de ani de restaurare științifică în România și 30 de ani de activitate a Laboratorului Zonal de la Muzeul Județean Satu Mare”, au transmis reprezentanții instituției.

Evenimentul a reprezentat nu doar o recunoaștere a valorii muncii restauratorilor, ci și o confirmare a rolului important pe care Muzeul Județean Satu Mare îl are în conservarea patrimoniului cultural național.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.