
Președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, a participat, alături de o delegație a Partidului Social Democrat, la lansarea proiectului „Active Youth în Regiunea de Nord-Vest – Rețea integrată pentru tineri”, o inițiativă coordonată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Din delegația PSD au făcut parte europarlamentarul Vasile Dîncu, deputații Remus Lăpușan și Răzvan-Iulian Ciorțeа, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare Roxana Petca și președintele Organizației Municipale PSD Satu Mare Adrian Micle.
Proiectul are un obiectiv strategic clar: sprijinirea tinerilor în integrarea pe piața muncii, în special a celor din categoria NEETs, prin dezvoltarea unei rețele dedicate formării profesionale, consolidării competențelor și facilitării accesului la locuri de muncă stabile și bine plătite.
În intervenția sa, Mircea Govor a subliniat importanța investițiilor în viitorul tinerilor, considerând că această temă trebuie să rămână o prioritate națională.
„Tinerii au nevoie de șanse reale de afirmare, de programe concrete care să le ofere motive să rămână în țară, să își construiască aici cariera și familia”, a declarat liderul PSD Satu Mare.
Deputatul a apreciat, de asemenea, colaborarea cu profesorul universitar Adrian Petrușel, originar din Satu Mare, care conduce Universitatea Babeș-Bolyai, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România.
Mircea Govor a adresat felicitări Simonei Dersidan, directorul AJOFM Satu Mare, pentru implicarea activă în realizarea proiectului, precum și președintelui ANOFM, Florin-Irinel Cotoșman, pentru susținerea inițiativelor care conectează educația cu piața muncii.
„Ne bucurăm că AJOFM Satu Mare este partener într-un demers de asemenea importanță. Astfel de proiecte aduc soluții reale pentru generațiile care vin”, a subliniat Govor.
În încheiere, liderul PSD Satu Mare a reafirmat convingerea că investiția în tineri reprezintă garanția unei Românii moderne, competitive și demne.