Întâlnire de lucru la Prefectura Satu Mare privind dezvoltarea comunei Bătarci

Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, împreună cu secretarul general al instituției, Cosmin Dorle, a avut marți o întâlnire de lucru cu primarul comunei Bătarci, Adrian Toma, și secretarul general al Primăriei, Ecaterina Sabo.

Discuțiile s-au concentrat pe stadiul proiectelor de infrastructură aflate în derulare prin programele guvernamentale și europene, în special Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și Programul Național „Sfânta Ana”, dedicat construcției de creșe prin Compania Națională de Investiții. Unul dintre cele mai importante proiecte – modernizarea drumurilor publice din comună, pe o lungime de 11,6 km și cu o valoare de peste 11 milioane de lei – este finalizat în proporție de 98%.

Un alt punct major pe agenda întâlnirii a vizat sprijinirea mediului rural prin dezvoltarea agriculturii locale, diversificarea economiei, dar și atragerea de finanțări pentru infrastructura socială și culturală. Autoritățile locale au subliniat importanța accelerării investițiilor în educație și sănătate, considerate esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții și menținerea tinerilor în comunitate.

Prefectul Altfatter Tamás a pus accent pe rolul Instituției Prefectului în verificarea legalității actelor emise de administrațiile locale, pentru asigurarea transparenței și respectarea cadrului legislativ.

„Dezvoltarea mediului rural este o prioritate pentru județul Satu Mare. Printr-o bună colaborare între autoritățile locale și centrale, putem asigura implementarea eficientă a programelor de investiții și sprijinirea administrațiilor în emiterea actelor conforme cu legislația. Instituția Prefectului va continua să fie un partener activ pentru comuna Bătarci, astfel încât proiectele să aducă beneficii concrete comunității”, a declarat prefectul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.