
Deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, a participat astăzi, împreună cu președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, la o întâlnire de lucru la Ministerul Sănătății cu ministrul Alexandru Rogobete.
Discuțiile au vizat principalele probleme ale Spitalului Județean Satu Mare: lipsa medicilor specialiști în mai multe secții esențiale, blocarea unor investiții necesare și procedurile administrative care întârzie actul medical.
Pe agenda întâlnirii a fost inclusă și finanțarea noului corp al Spitalului Județean, proiect ce urmează să fie sprijinit prin Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). „Este un proiect vital pentru județul nostru, care poate asigura infrastructura medicală de care comunitatea are nevoie”, a subliniat deputatul Mircea Govor.
Potrivit acestuia, ministrul Alexandru Rogobete s-a arătat deschis la dialog și a dat asigurări că vor fi găsite soluții concrete pentru deblocarea situației actuale. În perioada următoare, ministrul va efectua o vizită oficială la Satu Mare, unde va analiza rezultatele controlului efectuat în luna august și va stabili măsurile necesare pentru redresarea activității spitalului.
„Ca deputat și președinte PSD Satu Mare, rămân ferm angajat să apăr dreptul cetățenilor la servicii medicale moderne și să pun sănătatea pe primul loc în prioritățile noastre politice”, a declarat Mircea Govor.