Și judecătorii de la Tribunalul Satu Mare se alătură protestului magistraților din toată țara

“Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Tribunalului Satu Mare este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului justiţiabil, pentru o cât mai exactă informare a opiniei publice, că azi, data de 26.08.2025, la sediul Tribunalului Satu Mare a avut loc Adunarea generală a judecătorilor instanţei, convocată de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul dispozițiilor art. 55 alin. 4 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Satu Mare a fost legal constituită şi s-a desfăşurat în scopul exprimării unui punct de vedere referitor la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraților și a independenței justiției.

Adunarea generală a judecătorilor a hotărât următoarele:

   Art. 1 Solicită ferm retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor.

   Art. 2. Solicită ferm reprezentanţilor puterii executive şi puterii legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă.

   Art. 3. Începând cu data de 27.08.2025 şi până la retragerea proiectului de lege, suspendă soluţionarea cauzelor, cu excepţia celor în care se exercită funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală (art. 3 alin. 1 lit. b Cod proc. pen.), a cauzelor având ca obiect dispoziţia asupra măsurilor preventive, restrictive și privative de libertate (în faza de cameră preliminară şi în faza de judecată), ordonanță președințială, ordin de protecție, plasamente în regim  de urgență, adopții, suspendarea executării actelor administrative.

  Art. 4. Judecătorii îşi vor îndeplini atribuţiile administrative, cele privind motivarea hotărârilor, efectuarea procedurilor de verificare şi regularizare a cererilor, studiul individual şi formarea profesională continuă, precum şi alte atribuţii legale şi regulamentare (cu excepţia judecării cauzelor, în afara cazurilor menţionate în art. 3).

La adoptarea hotărârii, judecătorii Tribunalului Satu Mare au avut în vedere, pe lângă cele cuprinse în convocatorul emis de Consiliul Superior al Magistraturii, şi următoarele aspecte:”lipsa de previzibilitate şi stabilitate a statutului judecătorilor, ca urmare a aşa-numitelor „reforme”, cu consecinţe dramatice asupra sistemului judiciar,punerea şi repunerea în discuţie, în ultimii 7 ani, a statutului judecătorilor prin modificarea substanţială a Legilor Justiţiei (în 2017-2018), exigenţa minimală privind consolidarea şi previzibilitatea statutului judecătorilor, strict necesară păstrării stabilităţii sistemului judiciar, ultima modificare adusă Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu privire la condiţiile de pensionare, care a avut loc la finalul anului 2023, prin Legea nr. 282/2023 (publicată în Monitorul Oficial nr. 950/20.10.2023), după ce Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 467/2.08.2023, a declarat neconstituţională soluţia legislativă propusă într-o manieră similară celei din prezent, încălcarea flagrantă, prin proiectul de lege, a jurisprudenţei: Curţii Constituţionale, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Curţii Europene a Drepturilor Omului, impunerea proiectului de lege de către Guvern, în lipsa oricărei consultări, impunerea proiectului de lege pe fondul unui climat public de ură împotriva magistraţilor, într-o campanie publică de demonizare a magistraţilor, prezentarea sistemului judiciar ca fiind vinovat pentru eşecuri ale celorlalte puteri în domenii în care justiţia, potrivit Constituţiei, nu are nicio atribuţie, „omisiunea” de a se menţiona, în cadrul campaniei agresive îndreptate împotriva magistraţilor, că în România există 212.000 de persoane (bugetari) cu pensii de serviciu şi speciale, din care doar 5.600 sunt magistraţi, evidenţierea clară, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a faptului că, doar printr-o gravă deformare a realităţii, statutul magistraţilor poate fi prezentat ca un „privilegiu”, avertismentul Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare care a semnalat că acum există în România o combinaţie inacceptabilă de atacuri politice şi mediatice la adresa magistraţilor, faptul că, actualul proiect dă naștere la o evidentă discriminare între două generații consecutive de magistrați în contextul în care lipsurile de personal cauzate de pensionarea prematur invocată de clasa politică a fost complinită de însăși această generație de magistrați, vizate de noul proiect de lege supus dezbaterii.”

Motivele complete pe care s-a fundamentat hotărârea Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Satu Mare sunt cuprinse în Hotărârea nr. 3 din 26.08.2025.” au transmis astăzi reprezentații Tribunalului Satu Mare prin intermediul unui comunicat de presă redat integral mai sus.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.