
Ceremonie oficială organizată în Piața 25 Octombrie, începând cu ora 10.00
Pe 29 iulie, România sărbătorește Ziua Imnului Național – „Deșteaptă-te, române!”, un simbol al unității naționale și al luptei pentru libertate. Instituită oficial în 1998, această zi marchează un moment de profundă semnificație istorică, legat de Revoluția de la 1848 și momente cruciale din trecutul țării, precum Războiul de Independență sau cele două războaie mondiale.
După ce a fost interzis timp de aproape 50 de ani de regimurile totalitare, imnul a fost readus în conștiința publică imediat după Revoluția din Decembrie 1989, devenind simbol oficial al statului român prin Constituția din 1991.
La Satu Mare, manifestările dedicate acestei zile vor avea loc în Piața 25 Octombrie, de la ora 10.00, printr-un ceremonial militar organizat cu respectarea prevederilor Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale și ale Regulamentului M.Ap.N. M63/2013.
Programul include:
- prezentarea onorului militar;
- binecuvântarea și rugăciunea pentru poporul român;
- mesajul prefectului județului Satu Mare, Altfatter Tamás, privind semnificația evenimentului;
- o alocuțiune susținută de Daniel Mureșan, elev al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, despre istoria și simbolistica versurilor imnului;
- un moment artistic oferit de Luca Mărginean, elev al Colegiului Național „Ioan Slavici” Satu Mare;
- intonarea Imnului Național;
- defilarea Gărzii de Onoare;
- încheierea ceremoniei.
Garda de Onoare va fi formată din militari ai Batalionului 52 Geniu „Tisa”, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare.
Autoritățile locale invită sătmărenii să participe în număr cât mai mare la această manifestare solemnă, menită să celebreze unul dintre cele mai importante simboluri naționale ale României.