Investiție de peste 56 milioane de lei finalizată de Apaserv Satu Mare

Apă potabilă de calitate pentru 10 localități din zona Ardud. Investiție de peste 56 milioane de lei finalizată de Apaserv Satu Mare

Peste 10.000 de locuitori din zona Ardud beneficiază, începând din această vară, de apă potabilă de cea mai bună calitate, în urma finalizării unui proiect major de extindere a rețelelor de apă și canalizare, derulat de Apaserv Satu Mare cu finanțare europeană.

Proiectul, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014–2020, a vizat modernizarea și extinderea rețelelor în zece localități: Gelu, Baba Novac, Ardud, Rătești, Beltiug, Corund, Dobra, Hurezu Mare, Bogdand și Ser, prin construirea unei conducte de aducțiune de aproximativ 70 de kilometri, pe traseul Sătmărel–Ser.

Pe lângă extinderea rețelei de apă, în orașul Ardud au fost realizate lucrări importante la rețeaua de canalizare: peste 7 kilometri de rețea nouă, 384 de racorduri individuale, 9 stații de pompare și o conductă de refulare de aproape 3 kilometri.

Valoarea totală a lucrărilor realizate în zona Ardud se ridică la peste 56 de milioane de lei, investiția fiind susținută și de Consiliul Județean Satu Mare, în calitate de cofinanțator.

Această extindere a infrastructurii de utilități publice reprezintă un pas important în creșterea calității vieții în comunitățile vizate, contribuind la sănătatea publică și dezvoltarea durabilă a zonei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.