Precizări oficiale ale Spitalului Județean de Urgență Satu Mare privind scandalul pacientului netratat

Ca urmare a unui articol publicat recent în presa locală în care se spunea că o sătmăreancă acuză UPU Satu Mare ca nu i-au tratat tată,  conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare face următoarele precizări prin medicul șef UPU, Dr. Adriana Moldovan:

📌 Pacientul C.G., în vârstă de 67 de ani, s-a prezentat la UPU acuzând durere la nivelul șoldului drept, în urma unei contuzii survenite cu aproximativ două zile înainte. Pacientul a adus cu el rezultatul unei radiografii efectuate anterior, care a indicat:
– osteoporoză godică a oaselor bazinului;
– modificări de coxartroză bilaterală;
– necroză aseptică de cap femural drept.

🔍 Astfel, sursa durerii era deja identificată, ceea ce încadrează cazul în categoria urgențelor minore, conform legislației în vigoare și procedurilor de triaj medical.

📋 Evaluarea pacientului: procedura Fast-track

În ziua de 17 iulie, UPU a înregistrat un aflux crescut de pacienți, cu 83 de prezentări, dintre care 56 au fost urgențe minore, gestionate de un singur medic. În asemenea situații, se aplică Protocolul Național de Triaj, care prevede procedura Fast-track pentru pacienții care:

  • nu necesită investigații suplimentare;
  • nu au nevoie de consulturi de specialitate urgente;
  • pot fi tratați cu recomandări simple și rețetă.

👉 În acest caz, medicul de serviciu, în colaborare cu ortopedul de gardă, a decis că aplicarea procedurii Fast-track este în interesul pacientului, reducând timpul de așteptare și evitând proceduri medicale inutile.

🔄 Faptul că evaluarea s-a făcut într-un spațiu neclar delimitat de zona de triaj a creat impresia greșită că pacientul nu a fost consultat. Pentru a preveni astfel de confuzii în viitor, viitoarea modernizare a UPU va include un spațiu dedicat Fast-track.

🎗 Apel la obiectivitate

În încheiere, conducerea spitalului face apel la înțelegere și obiectivitate, subliniind că implicarea emoțională a aparținătorilor poate altera percepția situației medicale reale. „Suntem convinși că fosta noastră colegă, care a făcut sesizarea, înțelege diferența dintre urgențele minore și cele majore”, a declarat dr. Moldovan Adriana.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.