
Un tânăr de 20 de ani din Medieșu Aurit a ajuns de urgență la spital după ce a făcut accident cu trotineta electrică. Incidentul s-a petrecut joi, pe strada Fierarilor din localitate, iar potrivit polițiștilor, tânărul consumase alcool înainte de a se urca pe trotinetă.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că acesta a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat într-un autoturism staționat pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil, suferind răni care au necesitat transportul la spital.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.