Programul meciurilor amicale ale echipei CSM Olimpia Satu Mare, proaspăt promovată în Liga 2, începe să prindă contur. Perioada de pregătire este una scurtă, întrucât sezonul competițional 2025–2026 va debuta pe 2 august.
Până în prezent, formația sătmăreană a susținut două partide de verificare, iar următorul meci amical este programat sâmbătă, 6 iulie, de la ora 12:00, pe Stadionul Someșul din Satu Mare, în compania echipei Cigánd SE, participantă în al treilea eșalon maghiar (NB III).
Înaintea acestei confruntări, jucătorii vor efectua vineri vizitele medicale obligatorii, iar duminică delegația sătmăreană va pleca în cantonament la Szombathely (Ungaria). Acolo, timp de o săptămână, CSM Olimpia se va pregăti intens în cadrul academiei legendarului portar Király Gábor.
În cadrul cantonamentului, pe 9 iulie este programat un nou meci amical, adversarul urmând a fi anunțat. Pe 12 iulie, Olimpia va întâlni echipa NK Nafta Lendava, fondată în 1903, din orașul Lendava (Slovenia). Această echipă a evoluat în sezonul trecut în Prva Liga, prima ligă slovenă.
Un alt meci de verificare va avea loc pe 13 iulie, iar adversara urmează să fie stabilită în curând.
După revenirea din Ungaria, Olimpia va susține o partidă extrem de importantă pe 19 iulie, în deplasare, cu Debreceni VSC, echipă care a ocupat locul 9 în ediția precedentă a primei ligi maghiare, OTP Bank Liga.
Ultimul meci amical al verii este programat pentru 26 iulie, împotriva formației FC Bihor Oradea, colegă de serie în Liga 2. Locul de desfășurare a acestei partide va fi stabilit de comun acord între cele două cluburi.
CSM Olimpia Satu Mare își continuă astfel pregătirile cu adversari de calibru internațional, într-o vară plină de provocări și obiective ambițioase înaintea debutului în Liga 2.
