În fiecare an, pe 5 iunie, România celebrează Ziua Națională a Învățătorului – o zi specială dedicată celor care au un rol esențial în formarea noastră: dascălii. Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Satu Mare a marcat această zi printr-o serie de activități vesele și creative, dedicate celor mai mici dintre elevi.
Curtea școlii a fost animată de zâmbete, râsete, muzică și voie bună. Elevii din clasele pregătitoare – a IV-a au fost protagoniștii unor activități menite să celebreze munca învățătorilor prin culoare, dans și imaginație.
- Dansuri printre baloane de săpun
- Pictarea tricourilor în culori vesele
- Desene pe asfalt și afișe dedicate învățătorilor
Toate aceste activități s-au desfășurat sub supravegherea atentă a cadrelor didactice, care au ghidat copiii cu aceeași răbdare și pasiune cu care modelează caractere zi de zi.
„În spatele fiecărui om bogat sau sărac, celebru sau nu, se află în primul rând învățătorul, cel care sculptează caracterul și sufletul, cu dibăcie și iubire, plăsmuind OAMENI adevărați.”
Prin activitățile desfășurate, școala a transmis un mesaj clar: respectul și recunoștința față de dascăli trebuie să fie cultivate încă din primii ani de școală.
La mulți ani tuturor învățătorilor! Mulțumim pentru efortul, dedicarea și dragostea cu care ne modelați generațiile viitorului!
