Clasele a X-a D și F au pornit într-o excursie în Țara Oașului, unde au explorat patrimoniul local la Muzeul Țării Oașului și Muzeul Etnografic din Negrești-Oaș. Aventura a continuat cu activități de adrenalină la Luna Aventura Park, într-un cadru natural de poveste.
Pregătire pentru viitor și orientare profesională
Elevii clasei a X-a C au participat la o sesiune informativă organizată de AJOFM Satu Mare, unde au primit sfaturi valoroase privind oportunitățile de carieră. Într-un mod relaxat, clasa a X-a D a aprofundat aceleași teme… la o pizza, bineînțeles!
Clasa a XI-a F a abordat subiectul „Provocările economiei” în cadrul unei dezbateri aplicate, desfășurată chiar în Parcul Central al municipiului.
Excursii în natură și vizite educaționale
Clasele a X-a A și B au petrecut două zile la Băile Felix și au vizitat Oradea, bucurându-se de frumusețile arhitecturale ale orașului. Clasele a IX-a A și B au explorat Maramureșul tradițional, la Poienile Izei, descoperind farmecul rural al lunii mai.
Clasa a XI-a C a mers într-o vizită de studiu la Facultatea de Biologie din Oradea, unde elevii au fost provocați la o altfel de învățare, într-un mediu academic.
Activități creative, sportive și de echipă
Creativitatea a fost la cote înalte pentru clasa a V-a, care a realizat lucrări de pictură abstractă sub îndrumarea profesoarei de desen.
Clasele a VI-a și a XI-a E au participat la teambuilding-uri fără telefoane, desfășurate la Berindani și Odoreu. Activitățile au inclus jocuri de echipă, sport, karaoke, foc de tabără și exerciții de comunicare și intercunoaștere.
În parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară și mai multe cluburi sportive sătmărene, elevii claselor a XI-a B și F, a X-a E, a V-a și a VI-a au desfășurat activități pentru prevenirea violenței și promovarea sportului ca stil de viață sănătos.
