Ramona Marincaș, premiată pentru excelență în prevenirea infecțiilor medicale: „Premiul Dr. Mozes Karoly este un imbold pentru viitor”

Ramona Marincaș, asistent medical coordonator la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, a fost distinsă recent cu Premiul „Dr. Mozes Karoly”, o recunoaștere a contribuției sale remarcabile în domeniul prevenției infecțiilor asociate asistenței medicale.

„Acest premiu nu este doar o recunoaștere a eforturilor mele individuale, ci și o validare a muncii depuse de o echipă întreagă de oameni dedicați și pasionați”, a transmis Ramona Marincaș într-un mesaj emoționant. „Reprezintă pentru mine nu doar o încununare a trecutului, ci și un imbold pentru viitor.”

O carieră dedicată inovației și siguranței pacienților

Absolventă a Liceului Sanitar din Satu Mare, Ramona Marincaș are o experiență profesională de 38 de ani în sistemul medical. A început ca asistent medical în secția de oftalmologie, unde a activat timp de 20 de ani, pentru ca ulterior să devină asistent șef în compartimentul de sterilizare. Aici, a contribuit la realizarea primei stații centrale de sterilizare din România, în colaborare cu specialiști din Anglia.

În perioada în care a fost director de îngrijiri, a continuat colaborarea internațională pentru implementarea bunelor practici în prevenirea infecțiilor. A activat, pentru o scurtă perioadă, ca consilier personal în cadrul Ministerului Sănătății, iar în prezent ocupă funcția de asistent medical coordonator în cadrul Serviciului de Prevenire și Control al Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale din Spitalul Județean Satu Mare.

Contribuții remarcabile și recunoaștere internațională

Ramona Marincaș este autoarea cărții „Primum non nocere”, scrisă în 2013 împreună cu specialiști britanici. Volumul oferă îndrumări practice pentru asistenții medicali români și este disponibil gratuit datorită unui grant educațional.

În 2017, a fost desemnată „Practicianul anului” de către Societatea de Prevenire a Infecțiilor din Anglia și a primit Premiul „Asistentul medical implicat” din partea Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

Astăzi, Ramona Marincaș este:

  • Vicepreședinte al Asociației pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor din România,
  • Membru în Consiliul de Administrație al Federației Internaționale pentru Controlul Infecțiilor, reprezentând Europa de Est,
  • Membru de onoare al Societății de Prevenire a Infecțiilor din Anglia.
Prin întreaga sa activitate, Ramona Marincaș a adus o contribuție esențială la crearea unei culturi a responsabilității și siguranței în spitalele din România. Spitalul Județean de Urgență Satu Mare îi mulțumește și o felicită pentru întreaga sa carieră dedicată sănătății și binelui pacientului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.