Ziua Internațională a Pilatesului, sărbătorită la Studio Fitland

Studio Fitland din Satu Mare marchează Ziua Internațională a Pilatesului printr-un eveniment dedicat comunității locale de iubitori ai mișcării. Activitatea va avea loc sâmbătă, 3 mai, între orele 09:00 și 10:15, în incinta studioului.

Participanții vor avea ocazia să ia parte la o clasă specială de Pilates la saltea, potrivită tuturor nivelurilor de pregătire fizică. Atmosfera relaxantă, muzica plăcută și cafeaua oferită după antrenament vor completa această experiență.

„Ne dorim ca această zi să fie o celebrare a sănătății și a stării de bine prin mișcare. Pilatesul aduce beneficii tuturor, indiferent de vârstă sau experiență”, a declarat Andrea Selmenti-Vituly, managerul și antrenoarea Studio Fitland.

Evenimentul este deschis atât membrilor actuali, cât și celor care doresc să descopere această formă de antrenament. Înscrierile se fac online, în limita locurilor disponibile, la adresa: https://www.supersaas.com/schedule/Fitland_Satu_Mare/Programari.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.