Începând de luni, 28 aprilie 2025, vizitatorii Ștrandului Termal Tășnad vor beneficia de un nou sistem de acces prin turnicheți, utilizând brățări speciale. Odată cu această schimbare, la plata biletului de intrare se va adăuga și o garanție de 20 lei pentru brățară, sumă care va fi restituită la ieșire, în aceeași zi, pe baza returnării brățării.
Noua brățară de acces le permite turiștilor să intre și să iasă din ștrand de câte ori doresc pe parcursul aceleiași zile, fără limită de ore, asigurând mai multă libertate de mișcare și confort.
Tarife actualizate la Ștrandul Termal Tășnad în 2025
- Adulți: 40 lei/persoană/zi
- Copii, elevi, studenți: 20 lei/persoană/zi (pe baza carnetului vizat pe anul în curs)
- Copii sub 6 ani: Gratuit
- Garanție brățară: 20 lei/persoană/zi
Reduceri de luni până vineri, după ora 16:00:
- Adulți: 25 lei/persoană
- Copii, elevi, studenți: 15 lei/persoană
Abonamente avantajoase pentru sezonul 2025
- Abonament adult (minim 7 zile consecutive): 30 lei/zi
- Abonament copil, elev, student (minim 7 zile consecutive): 15 lei/zi
- Abonament pensionar (minim 5 zile consecutive): 30 lei/zi
- Abonament pentru familii (minim 3 zile consecutive):
- Adult: 35 lei/zi
- Copil, elev, student: 15 lei/zi
Abonamentele pot fi achiziționate de la Centrul de Informare Turistică Tășnad.
Camping și activități sportive
Tarife în zona de campare valabile de la 1 mai 2025:
- Adulți: 40 lei/zi/persoană
- Copii, elevi, studenți: 20 lei/zi/persoană
- Copii 0-6 ani: Gratuit
Taxe utilizare teren de sport multifuncțional:
- Diurn: 8 lei/persoană/oră
- Nocturn: 10 lei/persoană/oră
Deschiderea oficială a sezonului estival
Piscina cu apă termală din pavilionul de iarnă va rămâne deschisă până miercuri, 30 aprilie 2025. Începând cu joi, 1 mai 2025, se vor deschide toate bazinele mari din cadrul Ștrandului Termal Tășnad, precum și zona de camping.
Stațiunea Turistică Tășnad îi așteaptă cu drag pe toți cei care doresc să se relaxeze, să profite de apele termale recunoscute pentru efectele lor terapeutice și să se bucure de facilitățile moderne ale ștrandului.