Românii au marcat astăzi sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, o zi cu puternică încărcătură spirituală și numeroase tradiții moștenite din bătrâni. Celebrată în prima vineri după Paște, această sărbătoare adună anual sute de credincioși la izvoarele considerate tămăduitoare din toată țara.

Potrivit credinței populare, apa sfințită în această zi are puteri miraculoase. Se spune că cei care se spală cu ea sau o beau pot fi vindecați de boli trupești și sufletești. În multe zone din România, oamenii vin încă de dimineață la biserică cu sticle și ulcioare pentru a lua agheasmă, despre care se crede că nu se strică niciodată.

În Maramureș și Bucovina, bătrânii povestesc că în această zi „se deschid cerurile” și rugăciunile celor cu credință curată ajung mai repede la Dumnezeu. De aceea, mulți credincioși țin post negru până la prânz, în speranța unei binecuvântări divine.

În tradiția populară sătmăreană, Izvorul Tămăduirii este legat de purificare și începuturi noi. Se spune că apa sfințită în această zi nu se strică și este păstrată în casă tot anul, pentru a fi folosită în momente de boală sau necaz. Bătrânii din satele din jurul Careiului obișnuiesc să stropească grădina, animalele și colțurile casei, pentru protecție și rod bogat.

Superstițiile locale spun că este bine ca cei bolnavi să se spele pe față cu agheasmă dimineața, iar femeile care își doresc copii să bea din ea cu inima curată. Se mai crede că în această zi „se spală păcatele ușoare” și se alungă energiile rele din casă.

Izvorul Tămăduirii rămâne o punte între credință și tradiție, între speranță și obiceiuri păstrate din generație în generație. În județul Satu Mare, sărbătoarea are un farmec aparte, în care comunitatea se adună în jurul unei ape care nu doar potolește setea, ci aduce liniște în suflet.

În unele sate din Oltenia și Muntenia, femeile stropesc colțurile casei și ale grădinii cu agheasmă, pentru a alunga duhurile rele și pentru a avea un an rodnic. Tot în această zi, copiii bolnavi erau aduși la izvor sau la fântână pentru a fi „bătuți” ușor cu o ramură de salcie udă, în credința că bolile se vor speria și vor fugi.

Deși este mai puțin cunoscută decât alte sărbători pascale, Izvorul Tămăduirii rămâne un prilej de speranță și renaștere spirituală, un ecou al miracolului în viața de zi cu zi.