Lavinia Goste, primită cu emoție și dragoste de public în weekendul Floriilor

Weekendul trecut, cu ocazia sărbătorii Floriilor, Lavinia Goste a fost alături de publicul iubitor de pricesne în două evenimente speciale, încărcate de credință și emoție, stârndind bucuria a mii de suflete.

Vineri, 11 Aprilie, artista a susținut un concert de pricesne intitulat „Crede numai”, în cadrul unei conferințe care i-a avut ca invitați pe Părintele Constantin Necula și Mihai Morar. Evenimentul a avut loc la Sala Polivalentă din Arad, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru toți cei care au venit să se bucure de cuvântul duhovnicesc și de muzica sufletului. Publicul a primit-o cu multă dragoste pe Lavinia Goste, cântând împreună cu ea și trăind la unison frumusețea pricesnelor.

Duminică, în ziua de Florii, Lavinia a cântat în Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Mănăștur, Cluj-Napoca, aducând lumină și liniște sufletească celor prezenți, printr-un recital deosebit, în spiritul autentic al sărbătorii.

„A fost un sfârșit de săptămână cu mult har și recunoștință. Am simțit că fiecare cuvânt cântat a fost o rugăciune spusă împreună cu cei care au venit să ne fim aproape, în pregătirea pentru Săptămâna Mare”, a declarat Lavinia Goste.

Pe 27 Aprilie Lavinia Goste împreuna cu soţul ei, dirijorul şi violonistul Marius Zorilă, vă așteaptă la cel mai mare concert de folclor la BT Arena, din Cluj-Napoca, începând cu ora 19:00, concertul AUTENTIC ROMÂNESC – Din inimi de români. Concert care reuneşte peste 100 de artişti care şi-au dedicat o viaţă în slujba folclorului românesc şi au dat acestei ţări şlagare de neuitat.

„Dragii noştri vă invităm la o seara magică, o seară în care folclorul va fi ridicat la rang de artă așa cum v-au obişnuit ani şi ani la rând.” declară Lavinia şi Marius

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.