
După trei decenii de așteptare, autoritățile fac pași concreți pentru retrocedarea unei pășuni împădurite comunei Târșolț
După mai bine de 30 de ani de blocaj administrativ, problema juridică privind retrocedarea unei suprafețe de aproximativ 95 de hectare de pășune împădurită comunei Târșolț pare să-și găsească, în sfârșit, o soluție.
Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a convocat în această dimineață o ședință de lucru la care au participat reprezentanți ai comunei Târșolț, ai Direcției Silvice Satu Mare, precum și ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. La întâlnire au fost prezenți și subprefecții Ioan Tibil și Romeo Pop, împreună cu secretarul general al Instituției Prefectului, Cosmin Dorle.
Suprafața în cauză a fost recunoscută ca aparținând comunei Târșolț printr-o hotărâre judecătorească definitivă încă din 1994, însă terenul figurează și în prezent în inventarul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Potrivit prefectului, Direcția Silvică Satu Mare nu a realizat până acum pașii necesari pentru actualizarea documentelor de administrare, în conformitate cu decizia instanței.
În acest context, prefectul a dispus ca, până la următoarea ședință a Comisiei Județene de Fond Funciar, să fie depusă documentația necesară pentru actualizarea inventarului fondului forestier, conform prevederilor Legii nr. 165/2013 privind restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă.
Totodată, Altfatter Tamás a solicitat Direcției Silvice Satu Mare să transmită de urgență către Ministerul Mediului și Regia Națională a Pădurilor solicitarea oficială de actualizare a evidențelor de administrare, astfel încât acestea să reflecte situația juridică reală și hotărârile judecătorești definitive.
Această inițiativă vine ca un pas important în direcția corectării unei nedreptăți istorice, în beneficiul comunității din Târșolț, care a fost privată timp de trei decenii de un drept recunoscut în instanță.