Elevi din Satu Mare și Andrid, în vizită la Allu România

Compania Allu România, un nume important în peisajul economic local, și-a deschis porțile pentru aproape 100 de elevi dornici să învețe despre inovație, adaptabilitate și implicare în comunitate.

Luni, la sediul Allu România, a avut loc o întâlnire cu totul specială: elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială Andrid și elevii claselor a IX-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare au avut ocazia să descopere direct din interior cum funcționează o companie modernă și ce înseamnă viziunea antreprenorială în lumea actuală.

Evenimentul a fost inițiat și găzduit de Horațiu Buzgau, fondatorul și proprietarul companiei Allu România, care a transmis un mesaj profund despre importanța educației, a curiozității și a parteneriatelor între școală și mediul de afaceri.

„Nimic nu e mai frumos decât dorința arzătoare de cunoaștere a tinerilor. Astăzi am învățat și noi, alături de ei, ce înseamnă o viziune adaptată la nevoile reale ale consumatorilor. E o lecție de suflet pentru toți”, a declarat Horațiu Buzgau.

Reîntâlnire emoționantă cu dascăli din liceu

Pe lângă entuziasmul elevilor, evenimentul a fost marcat și de o reîntâlnire emoționantă: antreprenorul sătmărean și-a revăzut trei profesori din perioada liceului, oameni care au avut un rol important în formarea sa personală și profesională.

„Indiferent unde ne poartă viața, recunoștința și respectul pentru dascăli rămân mereu vii. A fost o onoare să-i am din nou aproape, în calitate de oaspeți și mentori ai noii generații.”

Educația și afacerile – un parteneriat pentru viitor

Allu România își reafirmă prin astfel de inițiative angajamentul față de educație și comunitate, demonstrând că mediul de afaceri poate juca un rol esențial în formarea tinerilor și în pregătirea lor pentru provocările reale ale pieței muncii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.