2000 de elevi vor aduce laudă Domnului în fața Catedralei Ortodoxe din Satu Mare

O amplă manifestare religioasă va avea loc joi, 10 aprilie 2025, începând cu ora 14:00, în fața Catedralei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare. Evenimentul, intitulat „Pricesne și laude aduse Domnului de către tineri”, reunește nu mai puțin de 2000 de elevi, care vor interpreta pricesne și cântări religioase, într-un spectacol al credinței și al emoției duhovnicești.

Organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, prin implicarea doamnei inspector școlar general Anișoara Boitor, evenimentul face parte dintr-un proiect județean cu tematică religioasă, ajuns la cea de-a doua ediție.

Proiectul are ca scop promovarea valorilor creștin-ortodoxe și oferă tinerilor un prilej de exprimare a credinței prin muzică, contribuind totodată la formarea unei legături mai profunde între comunitate, spiritualitate și educație.

Evenimentul este deschis publicului larg și se dorește a fi o invitație la liniște sufletească, reflecție și regăsirea valorilor autentice prin puterea muzicii bisericești.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.