FOTO. ALL TIME EXPO ARDUD 2025

Orașul Ardud a fost gazda unui eveniment auto de excepție, ALL TIME EXPO ARDUD, care a reunit într-un singur loc mașini retro impecabil recondiționate, bolizi de competiție și vehicule electrice și hibride, ilustrând astfel evoluția și direcția viitoare a industriei auto.

Evenimentul a beneficiat de prezența unor campioni naționali și europeni în drift și motorsport, oferind vizitatorilor demonstrații spectaculoase și momente pline de adrenalină.

Participarea publicului a fost impresionantă, cu sute de vizitatori prezenți, depășind așteptările organizatorilor. Printre expozanți s-au numărat și pasionați locali din Ardud, mândri să își expună automobilele alături de cunoscuți “tuneri” din nord-vestul României.

Primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, a transmis mulțumiri tuturor participanților și partenerilor implicați în organizarea acestui eveniment de succes, cu o mențiune specială pentru Alagan Consult, inițiatorii acestei expoziții inedite.

ALL TIME EXPO ARDUD 2025 a demonstrat încă o dată că pasiunea pentru automobile unește comunități și creează experiențe de neuitat pentru toți cei implicați

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.