Elevi de la trei licee din municipiul Satu Mare au avut ocazia, astăzi, să pătrundă în culisele producției industriale moderne, în cadrul unei vizite educaționale desfășurate la compania Zollner Electronic Satu Mare.
Tinerii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Tehnologic „Ion I. C. Brătianu” și Liceul de Arte „Aurel Popp” au fost invitați să descopere, pas cu pas, etapele procesului de fabricație și tehnologiile de ultimă generație utilizate în cadrul companiei.
Experiență practică și orientare profesională
Vizita a inclus o sesiune practică în centrul de școlarizare al companiei, unde elevii au participat la activități de cositorire și au fost ghidați de specialiștii Zollner, având astfel ocazia să își testeze îndemânarea și să se familiarizeze cu cerințele din domeniul tehnic.
Această experiență a fost organizată prin proiectul Compas Vocațional, derulat de organizația EduAct, care are ca scop sprijinirea tinerilor în alegerea unei cariere potrivite, prin contact direct cu profesioniști și medii de lucru reale.
„Vizitele educaționale precum cea de astăzi joacă un rol esențial în formarea unei perspective realiste asupra pieței muncii și în dezvoltarea aptitudinilor tehnice,” au declarat reprezentanții Zollner Electronic Satu Mare.
Industria și educația – un parteneriat pentru viitor
Colaborarea dintre mediul educațional și sectorul privat este tot mai importantă în contextul actual al pieței muncii. Prin inițiative precum aceasta, Zollner Electronic Satu Mare își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea durabilă a comunității și pentru investiția în viitoarele generații de specialiști.