13 sentințe judecătorești nerespectate – în căutarea de soluții
„Au fost analizate, pe rând, toate cele 13 sentințe judecătorești definitive și executorii care nu au fost puse în aplicare la nivelul comunei Bixad”, a declarat prefectul Altfatter Tamás. Împreună cu reprezentanții administrației locale și cu membrii comisiei de fond funciar, s-a realizat o evaluare a cererilor de retrocedare nesoluționate și s-au identificat pași concreți pentru deblocarea procesului.
Bixad – o comunitate importantă în județul Satu Mare
Prefectul a subliniat faptul că comuna Bixad este una dintre cele mai importante comunități din județ ca număr de locuitori. În acest context, s-au discutat și modalități prin care administrația locală poate îmbunătăți serviciile publice oferite cetățenilor.
Statul Român nu mai poate suporta penalități inutile
„Situația sentințelor judecătorești privind fondul funciar de la Bixad, deși părea dificilă la început, s-a clarificat. Am identificat soluțiile legale prin care dosarele complete de validare să fie transmise cât mai curând către Comisia Județeană de Fond Funciar”, a explicat prefectul. Acesta a atras atenția asupra costurilor ridicate pe care le implică neexecutarea sentințelor: penalități și cheltuieli de judecată care nu mai pot fi susținute de bugetul de stat.
Un Comentariu la "Prefectul a găsit soluții pentru problemele de fond funciar de la Bixad"